25 iulie 2007, 2:07 pm
Vacanţa va deveni în curând una dintre achiziţiile constante anual pentru tot mai mulţi români. Fie că optează pentru un concediu în ţară sau unul în străinătate, fie că işi cumpară vacanţa pe internet sau dintr-o agenţie de turism, turiştii ajung, în majoritatea cazurilor, să achiziţioneze un produs al unui turoperator.
Timid, imediat după revoluţie, au apărut şi primii turoperatori români privaţi, mulţi dintre ei provenind din vechile structuri OJT-iste. Circuite cu autocarul, vacanţe pe litoralul românesc, pachete de servicii turistice balneo-climaterice – au fost primele produse în oferta acestora. Timpul a trecut, produsele s-au diversificat şi au apărut circuitele cu autocarul la destinaţie şi zbor cu avionul până acolo (mai ales pentru ţari îndepărtate gen Thailanda, SUA, America de Sud), apoi pachetele ce aveau zbor de linie inclus (destinaţiile exotice îndepărtate din Caraibe, Asia Centrala şi Sud-Est, Africa, etc). Adevarata dezvoltare a turoperatorilor a început însă o dată cu crearea primelor pachete turistice cu zbor charter. Comode, rapide şi ieftine.
Astăzi în Romania peste 150 de curse charter decolează săptămânal şi sunt organizate de peste 20 de turoperatorii romăni sau străini. Toti au un singur scop: să câştige încrederea şi banii călătorilor. Concurenţă acerbă, luptă grea. Situaţia este identică în toate tările dezvoltate.
Cu toate astea, majoritatea turoperatorilor români n-au facut incă un pas esenţial pentru viitorul lor. Cel al investiţiei în tehnologie, în programe software care să le uşureze munca şi care să-i facă vizibili în cât mai multe puncte de vânzare. Este surprinzator să intri într-o agenţie de turism, să ceri o vacanţă cu zbor din Otopeni şi agentul de turism sa-ţi spună că nu ştie dacă sunt sau nu locuri disponibile şi că trebuie să sune la turoperator, sau la hotel, sau la alt agent. Problema o reprezintă sistemul de rezervări. Acesta lipseşte cu desăvârşire la majoritatea tur-operatorilor români.
Foarte puţini dintre ei au inteles acest lucru şi au investit în IT. Deşi sumele investite au fost mari, profitul nu a ezitat să apară.
Din păcate toate soluţiile existente sunt doar locale, fără portabilitate şi fără interconectivitate cu sistemele globale de vânzări gen Amadeus ori TourSelect, iar agentul de turism trebuie să verifice în foarte multe şi diferite sisteme, disponibilităţile existente, prin urmare trebuie să cunoască bine aceste aplicaţii. Şi cum angajaţii buni sunt tot mai puţini, ori avansează în funcţii, pentru turistul de rând devine tot mai grea achiziţia celei mai bune oferte.
Iar cei care cred că pe internet găsesc soluţiile cele mai bune se cam înşeală. Foarte multe dintre ele există doar în agenţiile de turism. Cele mai multe sisteme de rezervări ale operatorilor români nu sunt disponibile clientului final de exemplu prin intermediul unui portal on-line care să le includă pe toate. Actualele portaluri prezintă oferte (cotatii) şi nu motoare de rezervare on-line asemenea celor din vest (rezervare – confirmare – plată – documente călătorie instant).
Oamenii din turism dau vina pe softişti, că aceştia nu le înţeleg solicitările, problemele şi dorinţele, iar softiştii dau vina înapoi şi se plâng de incoerenţă, lipsa înţelegerii tehnice ori a disponibilităţilor financiare reale. Criza le aparţine în egală măsură. Din pacate însa, e prea târziu acum pentru reproşuri. La graniţă aşteaptă turoperatori mari, cu sisteme de rezervări globale, în care agentul de turism şi clientul final văd într-o singură mască de rezervare ofertele a zeci şi sute de operatori de vacanţe şi pot alege şi achiziţiona pe loc cea mai bună soluţie. În plus turoperatorii mondiali negociază cu unitaţile de cazare pe alte volume şi au alte tarife. Hotelul dă la un preţ 600 de camere unui operator şi la alt preţ 10 camere unui alt turoperator.
Începând cu această vară pe piaţă există 2-3 turoperatori străini care au venit cu aeronave imense, volume negociate la nivel european şi sisteme de distribuţie on-line. Sunt la început şi nu-i interesează daca pierd pe moment nişte bani. Vor ocupa cu siguranţă o bună bucată din piaţă. Iar turistii vor alege ofertele lor, pentru că sunt şi cu 100-200 de euro mai mici. Iar la anul vor ţine minte cu cine au călătorit. Dacă au beneficiat iniţial de servicii bune, turiştii vor da în plus cei 100 de euro pe care anul ăsta îi economisesc.
Dan Vlădea
Managing Partner
D’Avantage Consult
A murit PR-ul politic în România?
27 iulie 2007, 1:43 pm
Citeam deunăzi, într-un cotidian central, corespondenţa deocheată a unui reprezentant al tării nostre în străinătate. E drept că persoana respectivă activa în numele nostru într-o ţară latină mai efervescentă decât a noastră şi incomparabilă din punct de vedere al relaţiilor interumane cu nici una dintre tările Uniunii din care facem parte. De fapt nici nu era o situaţie legată foarte mult de ţara unde acum îşi desfăşoară activitatea. Era de-a dreptul globală, cu detalii picante din varii puncte ale globului.
M-am aşteptat, ca un credul ce sunt poate de prea multe ori, ca persoana vizată, ori măcar instituţiile implicate în scandal să ia o atitudine cel puţin profesionistă. Stupoare însă, mesajele post-criză sunt unele dintre cele mai lipsite de empatie pentru noi toţi care îi ţinem la servici pe aceşti angajaţi.
Cum a fost permisă invadarea spaţiului personal? Cum de ne permitem noi, oameni simpli, să punem la îndoială credibilitatea unui compatriot de-al nostru aflat într-o funcţie atât de înaltă? Şi alte întrebări şi păreri prin care suntem apostrofaţi că îndrăznim să ne interesăm, de fapt, de soarta banilor publici. În realitate, dreptul la intimitate este inalienabil şi este regretabil că astfel de informaţii personale ajung în presă.
Cu toate astea, nu-mi pot stăpâni curiozitatea de a întreba: cine se ocupă de PR-ul acestor persoane? Orice începător în ale comunicării ştie că în astfel de situaţii, o scuză nu e o acuză pe termen lung. Mai nou toate persoanele publice îşi apără aşa zisa imagine cu învinuiri aruncate spre alte persoane, cu invective adresate celor care le pun la îndoială credibilitatea, ori capacităţile, ori interesele. Din păcate nimeni nu se găndeşte să-şi ceară întăi o simplă scuză că ne-a stupefiat cu acţiunile, vorbele sau gesturile lui. Chiar dacă ele sunt profund îndreptăţite în multe cazuri. Ar putea părea că, asemenea tradiţionalei vorbe din popor, cine se scuză se acuză. Nu era mai civilizat să-şi înceapă discursul cu o rugăminte spre publicul ascultător de a-i ierta faptul că s-a ajuns la o asemenea situaţie neplăcută şi apoi la asumare transparentă a faptelor reale, respectiv informarea asupra lucrurilor corecte. Încep să cred că Pr-ul politic este tot mai inexistent, că personalităţile publice preferă să economisească doi lei renunţănd la serviciile unor experţi, şi că bălăcăreala media este un mod de viaţă pe principiul „ dacă eşti în ziar, indiferent de poziţie, eşti bine”.
Încă o dovadă a ideii mele o reprezintă evoluţia comunicării vârfului Românei după plecarea Adrianei Săftoiu din echipa sa. E mare păcat. Va fi tot mai greu în alegerile viitore, pentru că electoratul este tot mai scârbit de realitatea politică. Şi totul porneşte de la comunicare.
Dan Vlădea
Managing Partner
D’Avantage Consult
31 iulie 2007, 3:15 pm
Când vine vorba despre campaniile PR, consultanţii vă pot oferi soluţii de comunicare internă sau extrenă care de care mai desosebite şi mai interesante. Unele sunt viabile, altele cu greu ar putea fi puse în practică, iar altele se constituie exclusiv într-un exerciţiu de imaginaţie, dar care însă poate duce ulterior la soluţii cu rezultate deosebite.
Separând comunicarea externă de cea internă, şi referindu-mă la aceasta din urmă, o componentă de sine stătătoare se evidenţiază tot mai clar în cadrul campaniilor de relaţii publice derulate de companii. Cea a training-ului. Fie că aplelează la traineri specializaţi din afara companiei, fie că dezvoltă soluţii „in-house” de învăţare a angajaţilor, companiile trebuie să fie, şi majoritatea sunt, tot mai conştiente de importanţa fenomenului de studiu continuu la care propriul personal trebuie să participe.
De ce PR prin training? Pentru că angajaţii sunt un contact extrem de important cu diversele segmente de public ale companiei. Ce poate fi mai neplăcut decât să investeşti mii de euro în campanii de promovare a produselor tale, iar agentul de vânzări să dea de podea cu primul client întâlnit pentru că nu încearcă în primul rând să-l asculte sau nu adoptă o atitudine pozitivă. Pentru mulţi, training-urile înseamnă o pierdere de bani, însă ele sunt o investiţie clară cu un grad de profitabilitate mult ridicat. Totodată un training bine făcut este o metodă foarte eficientă de inoculare a valorilor companiei în conţtiinţa angajaţilor, şi de ce nu, o metodă de socializare şi consolidare a echipei din care trainee-ii fac parte.
Mergând mai departe, e util ca training-urile de tip tehnic să fie efectuate de către alţi angajaţi ai firmei (cei cu mai multă experienţă, cu mai mare vechime) iar cursurile de aptitudini sau deprinderi comerciale (vânzări, relaţia cu clienţii, rezolvarea conflictelor, comunicare, etc) să fie susţinute obligatoriu de traineri specializaţi din cadrul companiilor externe, cu experienţă în acest domeniu. Aceştia din urmă pot avea o influenţă pozitivă mult mai evidentă asupra participanţilor la cursuri şi în plus, în cazul evaluărilor, vă pot oferi o imagine si un feedback cu adevărat obiective.
Revenind la politica de relaţii publice, training-ul se substituie select unui instrument de comunicare activă către segmentul de public intern iar prin aprofundarea şi digerarea lui de către angajaţii companiei el devine un bun instrument de informare şi determinare a publicului extern pentru a înţelege, accepta şi îmbrăţişa caracteristicile, valorile ori principiile companiei Dumneavoastră.
Dan Vlădea
Managing Partner
D’Avantage Consult
4 septembrie 2007, 5:28 pm
Surpinzator cati PR-isti exista in piata. Si totusi prea putini. Majoritatea lucreaza in companii si dezvolta proiecte in-house. Altii sunt in agentiile “Full Service” si-si aduc aportul la servirea clientilor alaturi de ceilalti colegi. O parte destul de mica lucreaza in agentiile specializate de PR. Toti insa ar trebui sa fie motivati de acelasi vis: comunicarea. Majoritatea il au, il simt, il pun in practica. Si tot majoritatea habar n-au ce inseamna managementul unei companii.
La prima vedere s-ar spune ca nu este nici o legatura intre management si PR. Cartile spun ca nu-i asa. Agentiile specializate, ori angajatii din departamentele de PR par insa sa piarda acest aspect din vedere in mod constant. Comunicarea nu se face de dragul aparitiei in presa, sau al evenimentului. Ea trebuie sa fie strans legata si in permanent contact cu decizia manageriala. Cum poti comunica ceva daca nu intelegi mersul firmei, cum poti augmenta imaginea daca nu poti compila planul de management al companiei si directiile spre care aceasta merge? Majoritatea managerilor stiu ce vor in afaceri. Planul de management, chiar daca nu apare realmente in format electronic sau letric, exista bine conturat in imaginatia celor ce conduc firmele. E datoria omului de PR sa identifice acest plan cat mai bine, sa si-l insuseasca si sa-i corecteze erorile de comunicare respectiv sa-l implementeze in politica de relatii publice si sa-l urmareasca apoi pas cu pas, spre beneficiul clientului final.
La alegerea comunicatorului, intern sau extern, ar trebui acordata o atentie maxima experientei ori veleitatilor manageriale ale acestuia. In fond el va deveni principalul Dumneavoastra contact cu segmentele de public cu care comunicati. Si nimeni nu vrea sa vada doar o persoana amabila care vorbeste frumos si nu spune nimic, pentru ca nu stie incotro sa o apuce. Ori una care sa spuna doar “Clientul meu / Firma mea este cea mai tare de pe piata” . Cel putin nu pentru mult timp. Pana la urma necesitatea comunicarii va ajunge in astfel de cazuri tot la manageri. Timp si bani pierduti. Iar cand faci PR vrei, de fapt, eficienta.
Dan Vladea
Managing Partner
D’Avantage Consult
3 octombrie 2007, 4:25 pm
Curiosi si indoielnici. Asa se caracterizeaza administratorii de firme mici si mijlocii cand vine vorba de Relatii Publice. Desi foarte populare in strainatate, serviciile de relatii publice incep sa se dezvolte incet si la noi. Din cauza bugetului redus alocat acestui domeniu, multe companii nu isi permit infiintarea unui departament de PR. Una din solutii ar fi angajarea unei persoane care sa se ocupe de acest domeniu in firma sau contractarea unei firme specializate. Toate acestea desigur dupa constientizarea necesitatii Relatiilor Publice si a importantei lor.<
Managerii firmelor, prinsi in activitatile lor zilnice, sunt insa reticenti la ideea de comunicare. Mai ales cand vine vorba de firme cu profil tehnic, unde administratorii nu vad nici o posibilitate de a lega montarea de instalatii termice si canalizare cu relatiile publice, nici macar in aceeasi fraza. Curiozitatea si uneori amuzamentul de a incerca sa le dovesti ca este importanta comunicarea pentru ei, ca pot sa creasca vanzarile prin construirea unui brand puternic, ca notorietatea firmei nu este de neglijat, ca le poti aduce servicii benefice afacerii lor ii determina de multe ori sa accepte o intalnire – insa doar pentru a confrunta cuvintele pompoase cu realitatea.
Capacitatea de intelegere a unei campanii de comunicare nu depinde neaparat de domeniul business-ul clientului ci mai ales de manager in sine, de interatiunea pe care a avut-o acesta de-a lungul activitatii sale cu media, dar si de capacitatile de sales a celui ce vinde relatii publice.
Asadar am inceput sa lucrez la un discurs mai bun.
Andrei Petrescu
PR Account Executive
D’Avantage Consult
Codul fiscal delirează pe caniculă
24 iulie 2007, 10:23 am
Zilele astea parcă a innebunit totul. Şi suntem la Cluj… unde se zice că este mai răcoare. Chiar şi aşa tot am exersat câteva zile pline de fierbinţeală. Iar primul lucru la care m-am gândit a fost să mă asigur că angajaţii pot cât de cât lucra. Dincolo de faptul că biroul este amplasat într-o clădire şi mai răcoroasă decât media celor din oraş, relativ depărtată de blocurile comuniste de betoane pe 10 etaje, am cumpărat apă minerală la greu.
Toate roz şi frumoase până i-am dat facturile de apă colegei de la conta. Care m-a anunţat cu nonşalanţă că nu le poate include în aplicaţia ei de gestionat fondurile uzinei, pentru că “sunt protocol”. La prima strigare nu m-am prins de diferenţă şi am cerut să aprofundez problema. Stupoarea mea a fost că dacă îţi cumperi apă minerală, sau pur şi simplu apă plată, cheltuiala nu este deductibilă. Adică plătesti încă 16% pe sumele alea la stat. (Asta dacă nu eşti micro şi atunci n-ai discuţii pe tema asta). Problema n-ar fi incorectă dacă ai cumpăra suc, bere, mici sau alte consumabile care sunt chiar protocol. Dar să consideri apa drept protocol e dincolo de puterea mea de înţelegere. Mai mult, autorităţile cer ca firmele să respecte cu stricteţe cerinţele de prevenire a efectelor caniculei, ceea ce mi se pare absolut normal. Dar să spui că apa nu e consumabil ci protocol e aberant. Că o firmă poate trăi fără hârtie (mai ales în era lui 100110001 – digital) e de la sine înţeles, dar fără apă – mai greu. Eventual cu suc sau bere. Ar trebui oare să consider că apa de la robinet (care este într-adevăr “deductibilă”) e considerată ca fiind suficientă pentru necesităţile potabile ale companiei? O fi, dar eu tot cred că apa achiziţionată de o firmă ar trebui considerată cheltuială deductibilă.
Dan Vlădea
Managing Partner
D”Avantage Consult
| « Previous |
