








Despre Noi
D’Avantage Consult. Suntem tineri, creativi şi entuziaşti, iar pasiunea pentru dinamica lume a PR-ului este ceea ce ne defineşte ca echipă. Experienţa acumulată şi reputaţia pe care ne-am construit-o cu fiecare proiect onorat ne dau încredere să acceptăm orice provocare.
Nu ne plac etichetele şi prejudecăţile. Credem în potenţialul individual, motiv pentru care fiecare dintre noi contribuie cu viziunea şi abilităţile personale la fiecare reuşită din portofoliul agenţiei. Nu există idei bune sau greşite, ci doar sclipiri care se transformă în proiecte de succes pentru clienţii noştri.
Cu un complex bagaj academic în domeniul relaţiilor publice şi în alte domenii conexe, suntem deschişi spre nou şi căutam mereu soluţii inovatoare. Capacitatea de a ne adapta cu uşurinţă la nevoile clienţilor ne-a fost întotdeauna benefică pe plan profesional. Creştem, evoluăm ca indivizi şi ca echipă odată cu fiecare proiect nou, învăţând alături de clienţii noştri, transformând timpul în aliatul nostru.
Vă invităm să ne împărtăşiţi viziunea dumneavoastră, iar noi vom găsi cea mai eficientă cale pentru a o transforma în realitate.

Stabilirea exactă a cotelor, potrivirea machetei și asamblarea proiectului. Aceste etape sunt mereu valabile și de urmat pentru a finaliza orice proiect. Alina își proiectează cu atenție fiecare pas, îl calculează și urmează apoi traseul cel mai eficient, inovativ și profitabil pentru fiecare afacere, pe care o ajută să crească.
Contact: alina.soreanu@davantage.ro

Experienţa în domeniul PR-ului, studiile extinse în domeniu şi un real interes pentru event management, sunt lucrurile care o recomandă pe Raluca Marcu. Ea este cea care gândeşte strategia fiecărui proiect, găseşte combinaţia perfectă pentru un plan de succes. Este liantul care uneşte echipa prin profesionalismul şi abilităţile sale organizatorice.
Contact: raluca.marcu@davantage.ro

A lansat D’Avantage Consult pe piaţa clujeană în 2004, contribuind astfel la îmbunătăţirea peisajului relaţiilor publice din Transilvania cu o companie tânără, dinamică şi totodată un partener de încredere în desfăşurarea evenimentelor Viziunea sa despre PR pune pe primul loc comunicarea, considerând-o elementul cheie în reuşita pe o piaţă competitivă.
Contact: dan.vladea@davantage.ro

Esențial în demararea și derularea oricărui proiect de comunicare, design-ul este pentru Simona, mânușa ce îi pune în valoare talentul creativ, imaginația și ingeniozitatea. Brain-storming-ul se materializează întotdeauna într-un story-board atractiv, iar punerea lui în practică se transformă într-o explozie de fantezie și culoare sub penelul ei digital.
Contact: consult@davantage.ro

Cu ajutorul cunoștințelor sale în domeniul de web development, am reușit să dezvoltăm o gamă largă de proiecte. Când vine vorba de realizat site-uri, aplicaţii web sau media, SEO tracking si optimizare online, soluțiile cele mai mai potrivite sunt oferite de Gabi.
Contact: consult@davantage.ro

Eficiența, promtitudinea și profesionalism. Avand in spate o multitudine de conferinte, congrese ori petreceri tematice si aniversare, garantează succesul tehnic al oricărui eveniment PR.
Contact: consult@davantage.ro